PREZENTARE

Biserica_din_Rastolt_comuna_Buciumi

DATE GENERALE DESPRE ASEZAREA SATELOR COMUNEI BUCIUMI.
Comuna Buciumi are în componenţa sa cinci sate: Buciumi, Bodia, Bogdana, Răstolţu, Sângeorgiu de Meseş şi un cătun Huta, distanţa dintre sate fiind de 4 – 5 kilometri. Satul de reşedinţă al comunei ocupă în vatra sa 66 hectare, din care suprafaţa cu construcţii este de 13,4 hectare având formă poligonală neregulată.
Din centrul satului pornesc adevărate tentacule în lungul apelor curgătoare de pe versanţii ce converg spre centru. Ramificaţiile urmează linia căilor de acces legate între sate şi zonele agricole, având lungimi de până la trei kilometri .
Satul Bodia ocupă suprafaţa de vatră de 17 hectare, din care 5,8 hectare este suprafaţa ocupată de construcţii; clădirile sunt amplasate în lungul albiei de o parte şi de alta determinate de configuraţia reliefului, lunca aluvială şi a unor terase mici, care au înlesnit amplasarea şi dezvoltarea aşezării. Din centrul localităţii spre stânga se ramifică în lungul pârâului Dănaia înşiruiri de case şi construcţii gospodăreşti.
Vatra satului Bogdana ocupă suprafaţa de 32 hectare iar construcţiile de 5,8 hectare. Casele construite sunt grupate de-a lungul drumului judeţean DJ 108A (Ciucea – Românaşi), din care se desprind arterele construite pe cursul apelor şi pe terasa alăturată.
Satul Răstolţu are vatra de 35 hectare, în timp ce zona construită ocupă 6,8 hectare împreună cu fostul cătun Peţ (care face parte din satul Răstolţu). Localitatea are forma alungită cu fragmentări de uliţe paralele datorită văii înguste.

Cătunul Huta administrativ este înglobat în satul reşedinţă de comună – Buciumi, ocupă suprafaţa de 7 hectare, iar cea construită este de 0,78 hectare; forma este tipic liniară aşezat pe drumul judeţean DJ 108A.
Sângeorgiul de Meseş îşi are vatra satului pe suprafaţa de 41 hectare, iar construcţiile ocupă 6,3 hectare, de formă alungită cu două uliţe paralele pe valea aflată între versanţii abrupţi şi apropiaţi sub influenţa factorilor naturali.
Prin politicile naţionale şi locale de sistematizare s-a limitat şi îngustat perimetrul intravilan cu proiectarea şi executarea caselor pe verticală cel puţin pe trei nivele: subsol, parter şi un etaj (P + 1).
Vechea vatră a satului păstrează în satul reşedinţă de comună vechile denumiri din toponomia locală a străzilor: Dealul – Nalt, Drumul Mare, Fântâna Satului, Luncă, Mihăiasa, Negreanu, Pârâul Lupului, Strâmtorii etc.

Existenţa oricǎrei aşezǎri umane se leagǎ implicit de anumite momente în care evenimentele vremii au consemnat prin înscrisuri date, evenimente, fapte marcante despre localitǎţi, deşi acestea în majoritatea lor au existat chiar cu mai multe secole în istoria dezvoltǎrii umane.
Pe aceste meleaguri nu poate fi ignoratǎ existenţa castrului Porolisenssis, un mare castru roman al Daciei Superioare. De-a lungul vremurilor spaţiul de la estul Meseşului dǎinuie în strǎfundurile pǎmântului de sub poala esticǎ a Meseşului care oferǎ o suprafaţǎ tǎmǎduitoare pentru toţi cai care doresc sǎ-şi facǎ plimbǎrile în inima acestor locuri binecuvântate, înveşmântate cu soare, ploi şi învelişuri de zǎpezi, dealuri şi depresiuni.

Castrul-Romanilor

Nu poţi sǎ ajungi în partea Meseşului dacǎ nu strǎbaţi poteci, drumuri forestiere, pâraie cu ape reci, pǎduri de fag seculari care meritǎ a fi în continuare protejate, mai ales de forţa umanǎ.
Satele comunei Buciumi au parcurs de la formarea lor date imemoriabile, chiar dinainte de statul dac şi apoi de dominaţia romanǎ.
Dovezile scrise prin care s-au consemnat în documentele vremii existenţa şi implicit denumirile de locuri, sate, drumuri, poteci, parchete din partea împǎduritǎ cu vegetaţie silvicǎ sunt sintetizate marcând o perioadǎ istoricǎ îndelungatǎ .
Ceea ce însǎ poate fi valorificatǎ ca moment de necontestat este denumirea localitǎţii şi anul în care s-a consemnat într-un înscris pǎstrat denumirea aşezǎrii umane.
Reşedinţa de comunǎ Buciumi – ca localitate organizatǎ într-o aşezare umanǎ - este consemnatǎ în anul 1491, ceea ce înseamnǎ cǎ în anul 2016 împlineşte o existenţǎ documentarǎ de 525 de ani în care autoritǎţile locale pot organiza acest eveniment sǎrbǎtoresc.

RELIEFUL COMUNEI BUCIUMI.
Esenţa spaţiului miorotic dǎinuie în aceste locuri cu mǎgurile şi culmile Poicu, Prisnel, Şimleu şi Osoiu constituind puncte de atracţie, iar culoarele largi şi molcome ale vǎilor constituie frumuseţi rar întâlnite în alte pǎrţi. Defileele Almaşului şi Agrijului îşi profileazǎ întinderile spre nord înspre Jibou şi Someş.
Se poate afirma cǎ fire albastre, cu versanţii celor şapte coline, prelinse pe cǎrǎri şi raze ce brǎzdeazǎ în lung şi în lat întregul cuprins însufleţind peisajul. Pâraie şi cu obârşii în steii culmilor onduleazǎ domol inedite defilee, cum sunt cele de pe vǎile Agrijului şi Almaşului, şi îşi gǎsesc finalul confluenţelor spre nord în Someş .
Factorul meteorologic şi-a pus amprenta relevantǎ asupra naturii locurilor cu influenţele climatului venit dispre vest, care nu pot fi înlǎturate de tendinţele de penetrare în interiorul arcului carpatic, de înǎlţimile munţilor Meseş. Drept urmare masele de aer umed din ploi şi zǎpezi pe dealurile şi depresiunile locurilor aduc primǎvara şi toamna premisele unei fertilitǎţi a anilor agricoli.
Totuşi trǎsǎtura fundamentalǎ a climei este că ea este blândǎ iar mişcǎrile de amplitudini au limite relativ apropiate.
Din sud-vestul hotarelor comunei Buciumi altitudinea dinspre Mǎgura Priei pleacǎ spre nord de la cota 995 metri faţǎ de nivelul Mǎrii Negre, şi se mǎrgineşte astfel:
- la sud-est cu dealul Osoielu cu înǎlţimea de 526 m;
- la est cu dealurile Almaşului;
- la nord cu localitǎţile Agrij şi Rǎstolţu Deşert (Pusta);
- la vest culmea munţilor Meseşului, direcţionate sud-nord.

Cǎile de comunicaţie sunt exclusiv terestre: drumul judeţean Zalǎu – Ciucea care îşi are originea de la bifurcaţia apropiatǎ de satul Vânǎtori (judeţul Cluj DN 1), Ciucea, Cizer, Crasna, Vârşolţ; de la ramificaţie strǎbate satele Bogdana, Buciumi, Bodia continuând spre Agrij, Păuşa – Românaşi drumul judţean DJ 108A şi se racordeazǎ ladrumul naţional DN 1F Cluj – Zalǎu – Bocşa – Satu-Mare.
Legǎturile cu satele se face astfel: la vest Sângeorgiu de Meseş se realizeazǎ prin drumul comunal Buciumi – Sângeorgiu de Meseş (spre dreapta); în partea stângǎ se aflǎ drumul comunal care se racordeazǎ la drumul spre Almaş, Bǎbiu, Mesteacǎn – Huta, drumul comunal spre Rǎstolţul Mare.
Legǎturile de comunicaţii pe calea feratǎ cele mai apropiate sunt cele de la Zalǎu, Jibou şi Ciucea.

comuna buciumi

CONSIDERATII GEOLOGICE.
Evoluţia geograficǎ a depresiunii din estul munţilor Meseş este în legǎturǎ interdependentǎ cu evoluţia alpinǎ a depresiunii Transilvaniei şi de cea a arcului carpatic din perioada Mezozoicului.
Formaţia locurilor este continentalǎ, constituitǎ în special din depozite clastice , argile roşii, nisipuri roşii şi alb - verzui, pietrişuri şi conglomerate, depozite de marne, gresie de var etc.
În depresiunea Almaş – Agrij, prin intermediul cuestei , existǎ structuri formale monoclinale alternând stratele dure cu cele moi din cauza eroziunii apelor şi pâraielor şi retragerii treptate a versanţilor dându-le forma de povârnişuri . Zona comunei Buciumi are un potenţial mic de eroziune cu terenuri în care valoarea fragmentǎrii este cuprinsǎ între 0,10 metri atât pe lunci cât şi pe terase.

FLORA SI VEGETATIA ZONEI
În cadrul natural al zonei de sub Meseş şi Poic simbioza dintre om şi vegetaţie a parcurs veacuri, lemnul oferind ca material de construcţii, unelte şi în acelaşi timp obiecte de fluiere şi scriptǎ pentru artiştii anonimi.
Trǎsǎtura principalǎ o constituie diversitatea covorului vegetal cu elemente euroasiatice, europene, continental - pontice, sud şi sud - est europene, circumpolare şi alpine.
Zona de vegetaţie a munţilor Meseş cunoaşte o amplǎ varietate de esenţe lemnoase, arbori, arborete şi variate graminee de silvo-stepǎ. Astfel, acestor locuri le aparţin cu largǎ rǎspândire: stejarul Quercus vobur, fagul Fagus sylvatica, gorunul Qurcus petraea, bradul Abies alba, molidul Picea abies, carpenul Carpinus betulus, alunul Corylus avellana, pinul Pinus silvestris, mesteacǎnul Betula pendula, alunul negru Alunus glutinosa, plopul Plopus, salcia Salix, graminee de silvostepǎ (Festuca, Poa, Bromus) etc.
Printre aceste specii de vegetaţie predominante sunt prezente specii numeroase ierboase aparţinând genului STIPA.
La altitudini mai joase, sub 1000 metri, locul pǎdurii este ocupat de pajişti; se dezvoltǎ tufǎrişurile, mai ales de porumbar Prunus spinos .

Cascada-Sipot-Buciumi

FAUNA
La fel ca la vegetaţie fauna este indisolubil legatǎ şi reprezintǎ o diversitate variabilǎ a animalelor rǎspândite şi localizate pe aceastǎ zonǎ, specificǎ pǎdurilor şi pajiştilor.
Cu specific european datoritǎ mobilitǎţii şi adaptǎrii rapide fondul faunistic s-a îmbogǎţit din vremuri vechi cu specii de biotipuri de animale ca: pisica sǎlbaticǎ Felix silvestris, mistreţul Sus scroafa, cǎpriorul Capreolus, lupul Canis lupus, jderul Martens, vulpea Vulpes-vulpes, şobolanul – guzgan Rattus-rattus, şoarecul Sieista Anademus, popândǎul Cittelus, hârciogul Cricetus, orbetele – guz Spalax, dihorul Mustela, veveriţa Sciurus vulgaris, ursul Ursus, râsul Lynx, iepurele Lepus timidus.
Fauna bio-geograficǎ a preferat, ocrotit şi stabilizat o mare varietate de pǎsǎri sǎlbatice ca: mierla Turdus merula, vrabia Passer,

zona_peisagistica_buciumi

ciocǎnitoarea Picus viridis, fazanul Fazanus colchicus, piţigoiul Parus major, ciocǎnitoarea Driobater, şoimul Falco, acvila Aquila, ciocârlia Alaudia arventis, ciocârlanul Galerida crestata.Din primǎvarǎ, varǎ şi toamnǎ teritoriul localitǎţilor comunei Buciumi este îmbogǎţit şi cu alte specii din fauna migratoare: barza – cocostârc Ciconia – ciconia, rândunica Trigla lucerna.În tot teritoriul anului mai sunt şi alte pǎsǎri care nu migreazǎ: graurul Sturnus vulgaris, potârnichea Perdix-predix, turturica Streptopelia turtur şi cioara Corvus.
De sub Mǎgura Priei izvorǎşte pârâul ce traverseazǎ teritoriul comunei Buciumii, şi care împreunǎ cu un alt pârâu formeazǎ valea Agrijului; în apele pârâului s-a format o faunǎ piscicolǎ cu o micǎ varietate de peşte: cleanul Leuciscus cephalus, mai rar mreana Barbus barbus şi chiar pǎstrǎvul Salmo trutta fario.
Fauna este o podoabǎ a pǎmântului comunei Buciumi şi se aflǎ sub influenţa directǎ a omului asupra naturii şi a unor fenomene de extenţie sau dispariţie naturalǎ.
Perspectivele agricole ale zonei sunt direct legate de însuşirile solurilor, deoarece asigurǎ patul germinativ necesar suprafeţelor arabile cultivabile, ferilizǎrii, inclusiv a pǎşunilor şi pajiştilor, a întreţinerii şi curǎţirii lor de vegetaţia spontanǎ (scaieţi, arborete).

CLIMA
Din intervalul de 24 ani urmǎrit la punctele meteo pentru zona Meseşului se remarcǎ o creştere a valorilor medii anuale de la 8,1º C (grade celsius) în anul 1990 la 9,1º C în anul 2014, şi cu certitudine în anul 2015 acestea vor creşte întrucât în lunile iulie – august s-au înregistrat temperaturi caniculare ajungând la 30 – 36º C şi în aceastǎ zonǎ.
Ca o caracteristică generală, comuna, se află într-o zonă forestieră cu climă rece şi cu soluri podzolice caracteristică dealurilor şi câmpiilor submontane care se întind în jurul munţilor Apuseni, după care se delimitează subzona agricolă cu culturi vegetale, plantaţii de pomi fructiferi şi pajişti folosite ca fâneţe şi păşuni, sau subzona podzolului secundar.
Din punct de vedere climatic comuna Buciumi se găseşte la limita zonelor pluviometrice cuprinse anual între 600 – 700 şi 800 milimetri/an. Bilanţul umidităţii este aproape în fiecare lună cu excese de umiditate, cu variaţiuni vara cu + 12,5 litri (în luna august) şi + 26 litri (în luna iulie).
Regimul termic se caracterizează prin temperatură medie anuală între 8 – 9º C; iarna nu trece de – 3,5º C, cu ierni şi veri potrivit de călduroase, adăpostită de vânturi dăunătoare.
Datorită diferenţelor de altitudine dintre coastele mai înalte părţile depresionare submontane şi văile ce străbat teritoriul se formează un microclimat local, cu inversiuni de temperatură cu mase de aer rece ce coboară primăvara mai târziu şi provoacă pagube pomilor înfloriţi .

RETEAUA HIDROGRAFICA
Teritoriul comunei Buciumi cu cele cinci sate componente este strǎbǎtut de apele de pe dealuri în direcţiile sud – nord, est – vest şi vest – est, ajungând în apele pârâului Meseş, îşi adună apele din Ţigla Fundăturii (592 m), Ţigla Brusturilor (520 m) formând reţeaua hidrografică. Satul Răstolţul Mare şi cătunul Peţ sunt străbătute de pârâul Răstolţ care se racordează cu valea Agrijului în apropiere de satul Românaşi.
Valea Meseşului şi cea a Agrijului ca reţea importantǎ a locurilor este în tot cursul anului cu debite mici, mai ales vara şi cu cantitǎţi mai mari primǎvara la topirea zǎpezilor sau când se produc ploile torenţiale din timpul verii. Sunt totuşi cazuri când în cursul anului se înregistreazǎ debite mai mari, în caz de ploi torenţiale dar de scurtǎ duratǎ fǎrǎ a provoca pagube apreciabile, cu unele excepţii din perioada mai recentǎ.
Alte consideraţii de ordin istorico-geografic vin sǎ îmbogăţeascǎ ştirile despre reţeaua hidrograficǎ a acestei zone.
Valea Meseşului se alimenteazǎ din cursurile a douǎ pâraie înainte de a ajunge în satul Sângeorgiu de Meseş, un alt pârâu care se uneşte în Buciumii din direcţia vest – est, dinspre hotarele satelor Sângeorgiu de Meseş şi Bozna; în aval se conflueazǎ cu valea Agrijului care traverseazǎ satul Bogdana şi se racordeazǎ cu valea Meseşului la sud de satul Bodia. Mai existǎ şi pârâul Rǎstolţului care se racordeazǎ înspre nord în apropiere de satul Românaşi.Aşezările din partea superioară a văii Agrijului fiecare din ele s-au stabilit pe cursul unui pârâie.